Vești bune pentru români. Începând cu luna octombrie valoarea tichetelor de masă şi pentru creşe va crește. Proiectele de ordin de ministru sunt deja pregătite.
Așadar, valoarea maximă nominală a tichetelor de masă va fi de 20,09 lei. Nu este o creştere semnificativă faţă de luna aprilie, când valoare acestora era de 20,01 lei pe zi. Însă, lunar valoarea lor ar putea ajunge la 442 de lei dacă ne referim la 22 de zile lucrătoare. (CITEȘTE ȘI: VESTE BUNĂ PENTRU ROMÂNII CARE SE VOR VACCINA! BONURI DE MASĂ, ÎN VALOARE DE 100 DE LEI, ÎNCEPÂND CU LUNA SEPTEMBRIE)
De asemenea, unii angajatori pot să ofere tichete de masă în valoare nominală mai mică faţă de acest maxim stabilit de lege, însă din 2018 şi până în 2020 valoarea lor a fost plafonată la 15 lei.
În ceea ce priveşte tichetele pentru creşe, acestea vor fi majorate cu 10 lei şi valoarea lor va ajunge astfel la 490 de lei.
Proiectele de ordin de ministru sunt acum în transparenţă decizională şi îşi vor face efectul în momentul în care vor fi semnate şi apoi publicate în Monitorul Oficial.